mi-e

Și pentru că o gripă nu vine niciodată singură, am aflat zilele astea niște lucruri super. În primul rînd că nu e bine să aștepți. Nimic, pe nimeni, nici cînd. Apoi am mai aflat că nu merită să fii drăguț cu nimeni, nu merită să faci lucruri frumoase, să te sacrifici uneori, să calmezi, să faci pe cineva să rîdă, să te dai peste cap pentru cineva. Nu merită pentru că orice ai face, și oricît ai aștepta, tot peste bot ți-o iei. Și gustul amar care rămîne după pinacolada băută cu altcineva, e de tot cîcatul. Nu-mi mai e dor de ana. Pam, Pam!

E o conspirație

Ceva îmi pute în treaba asta. Cum în care treabă? În treaba care e pe buzele tuturor, de la prezentatori de știri, la fotbaliști, și de la vedete porno pînă la vameși; aceeași treabă care e și prin ADN-ul recombinat al celor mai ghinioniști. Exact: gripa porcului. Urmînd un fir aproape invisibil, care ne duce undeva pînă pe la începutul sec VII, aflăm că această conspirație are origini divine. Totul a început atunci cînd Muhammed, profetul, inspirat de îngerul Gabriel, a primit cuvîntul lui Allah, care le-a zis arabilor așa: NU MÎNCAȚI PORC! Timp de secole, oamenii de știință, filosofii, și mai apoi teroriștii arabi, au lucrat împreună la crearea celui mai ofensiv virus din istoria omenirii. Odată creat, AllaH1N1 a fost lansat. Iar aici arabii au gîndit-o iarăși bine, printr-o mișcare inteligentă de PR. Nu l-au trimis pe micul devastator de porcine direct în inima dușmanului No1. Ci la vecinii din Sud. (Ca și cum ungurii ar lovi în noi prin Bulgaria). Victimele colaterale din Mexic au făcut ce-au știut ele mai bine. Au traversat ilegal frontiera, cu mica bomba biologică la purtător. PAC! Obiectiv atins. Statele Unite ale Americii erau înțesate de catenele ucigașe ale virusului dătător de secreții nazale apoase. Și dușmanii arabilor, iubitori de carne de porc, cei care n-au ascultat de cuvîntul lui Allah, au fost pedepsiți. Însă după numai cîteva luni, soarta avea să se întoarcă. Cu sute de mii de cazuri pe tot globul, afganii s-au văzut nevoiți să recurgă la o măsură drastică. Au izolat singurul porc de pe teritoriul țării, aflat într-o grădină zoologică, pentru a nu stîrni panica și dezordinea în rîndul populației purtătoare de arme și de văluri.

Sfîntul centru comercial „Iași”

Muncitorii chinezi de la Palas s-au reprofilat pe durata Sărbătorilor Iașului. Au ocupație cît timp lucrările de pe șantier sunt sistate. Mai precis au devenit delegații marelui popor asiatic în supravegherea bunei desfășurări a comerțului cu chinezării de pe toate străzile și trotuarele orașului. Îi vezi grupați în grupuri de patru-cinci, cu ochii mici și sfredelitori ațintiți în cele patru vînturi, patrulînd ager printre pelerini. Se pitulează în spatele vreunei tarabe alese precis dinainte și trag cu urechea la prețuri. O cruciuliță, un artefact hand-made in China, brățări și lanțuri sfințite poate doar pe la templele Budiste, toate prețurile și le notează cu sîrg în carnețelul cu vînzări. Noaptea, ceata de supraveghetori se adună, cu ochii și mai mici, mijiți de somn, face stocul și trimite comandă acasă de un vapor plin cu lucrurile care au trecere pe la români. Nu-și fac probleme mai deloc din pricina vânzărilor, economia lor prosperă, iar chioșcuri sunt cu duiumul. La finalul săptămînii de sărbătoare, se aliniază cu toții la coadă la sfîntă, să se roage și ei să nu li se închidă șantierul măcar câțiva ani de-acum înainte. Din respect pentru adevărații pelerinii veniți să o atingă, Parascheva nici să se zvîrcolească în raclă nu poate.

Scuzele de rigoare

Sunt circa 6-8 vizitatori fideli carora nu le-am mai scris de ceva vreme. Nici macar eu n-am mai intrat pe blog ca sa vad daca mai functioneaza. Asa ca...imi pare rau. Nu promit nimic, dar sper sa am energia la finalul unor zile sa mai scriu cate vreun gand si pe aici. Mama, te pup!

Asta așa...că n-a intrat în Opinia

Amintirile cui?

Epoca de Aur despre care toată lumea spune că e de tristă amintire, eu n-am trăit-o. Despre legendele urbane care circulau în acea perioadă am auzit prima dată pe la 5 ani, când întâmplător sau nu, am început să înțeleg câte ceva. Singura legătură a mea cu acele vremuri stă în oameni. În cei pe care-i cunosc și pe care nu-i cunosc. În cei care ne conduc, mă conduc, mă învață. La filmul lui Mungiu m-am simțit ca Oreste, fiul lui Aegamemnon și al Clitemnestrei, întors în Argos pentru a-mi cere regatul pierdut. Asemenea lui pot să exclam: „ce am eu de împărțit cu oamenii ăștia?”. Născut la Revoluție, acum, după 20 de ani, ce-ar trebui eu să simt față de acele vremuri, față de cei care i-au simțit supliciile, sau față de cei care i-au muls comorile? Cum ar putea un film care ia în râs regimul, să le vindece celor mulți rănile? Episoadele comice stârnesc întradevăr câteva secvențe de râs. Dar ele ar rămâne comice prin natura întâmplărilor, și dincolo de fundalul comunist pe care sunt construite. Iar legende urbane circulă încă de pe vremea romanilor, constituite acum în mituri. Pline de înțeles și de semnificații pentru cei ce le-au trăit și simțit, doar niște povești pentru cei din alt timp.

„Cum se cheamă atunci când pui o telecomandă ca semn de carte?”

Primul dinte al micului Hans îi spărsese gingia odată cu ultima bombă căzută din bombardierele americane. Un mic punct alb se îngrămădise să iasă afară din țesutul umed și fierbinte. De după buza de jos, centrul durerii îi iradia copilului în tot corpul ca lava Pompeiului. Bocetele sale acompaniau în hățișurile subterane ale Berlinului huruitul tancurilor sovietice de de-asupra.

Ultima cometa de metal azvârlită din cer se pregătea să-și arunce șocul asupra țintei, o dată și bine. Un șuier ca lama unei katane spărsese primul pământul ce-i separa pe cei de dedesubt de iadul de deasupra. Bomba lovi adăpostul subteran cu toată forța cu care fusese înzestrată de ingineri și de zeloșii piloți americani. Pe locul unde tocmai crescuse osul lăptos, pur, proaspăt, nu mai rămăsese decât un crater negru, pe fundul căruia se adunase un ochi de lavă sângerie, aproape cenușie, ieșită dintr-un țesut umed și fierbinte, destinată să se răcească prea devreme, sub forma unui pui de rinocer.

Vineri începe IIFF!!!

Pe 25 septembrie, adică vineri, de la ora 20, debutează prima ediție a Iași International Film Festival. În deschiderea de la cinema Victoria va rula colajul de scurtmetraje coordonat de Cristian Mungiu, „Amintiri din Epoca de Aur”. Lista cu filmele care vor fi proiectate de-a lungul celor 8 zile de festival, o puteți găsi pe site. În speranța că vom umple sălile de cinema, vă urez vizionare plăcută!:)